Spune şi tu STOP căderii părului !

Mă confruntam de ceva vreme cu o mare problemă, cea a căderii părului. Îmi aduceam aminte cu nostalgie de perioada copilăriei în care părul meu era foarte des, iar acum pierdeam în fiecare zi zeci de fire de păr. Am încercat tot felul de şampoane şi balsamuri,recomandate chiar de un medic dermatolog, măşti pentru păr achizitionate atât din diverse farmacii cât şi preparate de mine în casă, după reţete luate de pe diverse site-uri,forumuri sau din reviste, în zadar toate acestea, cu fiecare zi care trecea părul meu se împuţina tot mai mult. Dar într-o minunată zi de vară în timp ce căutam alte tratamente pentru problema mea, am găsit pe site-ul Musetel.ro-Portal de medicina naturista un articol despre tratamentul cu CHELSTOP. Având în vedere că până atunci nu mai folosisem produsele celor de la HOFIGAL am decis să încerc, întrucât nu aveam nimic de pierdut. Zis şi făcut! Am deschis pagina de la Google şi am început să caut şi alte articole despre aceste produse,dar şi păreri ale celor care le-au folosit.
Am aflat că tratamentul este format din două părţi: Săpun moale lichid vegetal, tot de la Hofigal şi Loţiune împotriva căderii părului Chelstop. Pe Naturaplant.ro iată cum era descris modul de administrare al tratamentului:

Se spala capul cu sapun moale. Se usuca parul, se frectioneaza radacina parului sau tot capul cu produs. Cantitatea de 1-3 capace este suficienta pentru o frectie (functie de parul fiecaruia). Dupa frectie se acopera capul cu un prosop sau casca la cald pana dispare efectul revulsiv (minim 30 minute). Se usuca parul si nu se spala decat peste 48 de ore. Operatia se repeta din doua in doua zile. La a patra sedinta, practic oprirea caderii parului este realizata. Pentru intertinere, este necesar sa se faca una, doua spalari pe saptamana.

Tratamentul nu este unul costisitor aşadar. Ceea ce m-a motivat şi mai tare au fost părerile de pe forumul eva.ro , ioannao spunea :

Eu foloseam sapun moale cam de 3 ani,imi pica parul foarte tare si m-a sfatuit cineva sa-l folosesc ca da rezultate.asa a fost,insa nu l-am folosit tot timpul asa cum mi se spusese.De 2 ani si ceva am incetat sa ma vopsesc si au inceput sa imi apara fire albe,din ce in ce mai multe si am 25 de ani.nu vreau nici macar unul.Asa ca am decis sa folosesc si CHELSTOP…poate,poate…Am inceput sa folosesc in urma cu 2 luni si jumatate,la inceput a fost greu sa stau si cu prosopul in cap 30 min,insa acum mi se pare foarte simplu,pot face ceva in astea 30 min,la inceput decat stateam asteptand un rezultat pozitiv.Nu stiu daca intr-adevar repigmenteaza parul carunt,insa ce pot spun este ca regenereaza.Sunt extraordinar de multumita,am par de bebe de 5 cm si la salon m-au intrebat ce tratament folosesc pt ca este vizibila imbunatatirea.Usuca parul sapunul moale,insa exista si balsam!!!Iar Chelstop face parul „bat” cum a spus cineva,insa nu e chiar atat de rau.Aranjat dupa nu mai e deloc „bat”.Parul pare mai rezistent si in sfarsit mai stralucitor.folosind des perie electrica si placa era saracul vai de el.Cu siguranta o sa folosesc Chelstopul mai mult de 6 luni,la cum mi-a crescut parul nici vorba sa abandonez dupa 6 luni.

, iar danuca73 spunea :

Eu folosesc doar sapunul moale, nu si chel stop. Sapunul moale il folosesc, de cateva luni bune, pe post de sampon. Ce sa zic? Sunt multumita…E interesant de stiut daca amandoua, dau rezultate….pupici!!!

Pe DACICCOOL.ro Cristina Tacaciu a scris un întreg articol despre Chelstop pe care l-a intitulat

Chelstop opreste intr-adevar caderea parului

, puteţi citi şi voi articolul aici . Pe Kudika tury65 spunea simplu:

chelstop de la hofigal impreuna cu samponul e foarte bun, da rezultate

. La fel şi alte persoane care au folosit produsele. Aşa că m-am îmbrăcat repejor şi m-am dus la Plafarul din oraş să îmi achiziţionez cele doua produse, pe care nu am dat mai mult de 20 de lei. La fel ca şi ceilalţi utilizatori sunt foarte mulţumită de efectele tratamentului şi îl utilizez şi la această oră.
Produsele pot fi achiziţionate din orice Plafar, sau online de aici.

Singurul dezavantaj al celor două produse este că acestea usucă firul de păr, însă vă pot veni în ajutor în vederea rezolvării acestui inconvenient. Vă recomand o masca hidratantă de păr cu miere şi ulei de măsline, pe care v-o puteţi prepara în casă urâmnd întocmai paşii descrişi în următorul video : .

Aştept să îmi spuneţi dacă tratamentul a dat şi la voi rezultate!

Să iubim româneşte de Dragobete

Deşi nu este decât luna ianuarie, străzile sunt pline cu astfel de afişe:

Deci pe 24 februarie ne vedem în Piaţa Constituţiei să arătăm lumii întregi cum se iubeşte româneşte!

Iată cum se face un papion…

Am mai spus că sunt pasionată de DIY. Pentru că tot se poartă, de curând, am decis sa îi confecţionez prietenului meu un papion, şi chiar mi-a ieşit! Nu e foarte greu dacă urmezi paşii din următorul video:

Acum…Spor la papioane!

First Post

Ei bine, în viaţă, toate au un început şi un sfârşit. Pentru mine, această postare este ca o primă piatră de temelie, este începutul activitatăţii mele de „blogger”. Amân de ceva vreme acest moment, să îmi fac un blog, dar iată că astăzi 10 ianuarie 2012 am făcut acest pas şi sper să fie de bun augur.